Sigur te-ai gândit și tu, măcar o dată, cum să-i oferi celui mic un viitor fără griji. Dar de unde să începi? Fix de aici: acest articol îți va oferi toate informațiile de care ai nevoie.
Descoperă în cele ce urmează un ghid complet de investiții pentru copii: de ce sunt importante, cum să le alegi pe cele mai potrivite, dar și ce să faci înainte de a lua o decizie.
- De ce sunt importante investițiile pentru copii
- Cum să începi să investești: ce să faci înainte de a lua o decizie
- Ce tipuri de investiții sunt potrivite pentru copii?
- Investiții vs. economii pentru copii: care este diferența dintre ele
De ce sunt importante investițiile pentru copii
Gândește-te puțin – nu ar fi minunat să știi că, atunci când va fi nevoie, vei avea deja să-i oferi copilului tău toate resursele necesare pentru a-l susține? Fie că vorbim de educație, de prima sa locuință sau chiar de o rezervă financiară pentru situații neprevăzute, banii pe care îi investești astăzi îi vor aduce siguranță și libertate de alegere în viitor.
Acum, poate te întrebi de ce să începi atât de devreme. Ei bine, investițiile pentru copii nu sunt niciodată o idee rea. În primul rând, suma de bani pe care dorești să i-o poți oferi celui mic atunci când împlinește 18 ani se va împărți pe o perioadă mai lungă de timp. Pentru tine, asta înseamnă costuri mai mici în fiecare lună și implicit reducerea presiunii financiare de a aduna banii respectivi într-un timp limitat.
De asemenea, cu cât perioada în care investești este mai mare, cu atât mai mult te poți bucura de beneficii extra, cum ar fi dobânzi mai mari și comisioane mai mici.
Și, făcute la timp, investițiile pentru copii îi pot deschide adultului de mâine porți pe care nici nu ți le imaginezi acum. Nu trebuie să fie sume mari – chiar și contribuții mici, dar constante, se pot transforma într-o sumă importantă în timp.
În plus, investind acum, îi oferi și o lecție importantă despre responsabilitate și gestionarea banilor. Îi arăți că este important să gândești pe termen lung și să fii pregătit pentru orice. Așa că, de ce să nu începi chiar de azi? E un mic pas pentru tine, dar un mare pas pentru viitorul lui.
👉Află mai multe despre cum poti sa-l inveti pe cel mic despre bani. La fel ca investițiile pentru copii, și educația financiară a celui mic începe devreme, tocmai pentru ca acesta să-și poată gestiona responsabil finanțele atunci când va fi adult.
Cum să începi să investești: ce să faci înainte de a lua o decizie
Așadar, ești gata să faci primul pas spre viitorul copilului tău? Dacă da, probabil acum te întrebi „Ce trebuie să știu înainte să investesc pentru copilul meu?”. Îți răspundem noi.
În primul rând, e important să-ți pui câteva întrebări:
- Ce vrei să obții prin aceste investiții pentru copii?
- Care sunt obiectivele tale?
- Vrei să asiguri banii pentru facultatea copilului tău?
- Îți dorești să-i oferi un capital inițial pentru când va fi adult?
Stabilirea clară a obiectivelor te va ajuta să alegi cele mai bune opțiuni de investiție.
Apoi, trebuie să îți evaluezi situația financiară actuală. Cât îți permiți să investești lunar sau anual? E important să investești doar banii pe care îi poți pune deoparte fără să îți afectezi bugetul de zi cu zi. Nu uita că investițiile pentru copii sunt un angajament pe termen lung, așa că, pentru rezultate cât mai bune, este recomandat să investești constant.
👉Învață-l și pe cel mic despre ce înseamnă o bună gestionare a finanțelor personale. În acest mod, va știi cum să cheltuiască responsabil în viitor. Află cum poți face asta prin gestionarea bugetului de an scolar.
Nu în ultimul rând, informează-te. Nu te grăbi să iei decizii: documentează-te despre diferitele tipuri de investiții pentru copii și află care sunt riscurile și beneficiile fiecăruia. Dacă simți că ai nevoie de ajutor, nu ezita să consulți un specialist financiar.
👉Pe lângă grija pe care o ai pentru viitorul celui mic, nu uita că ești responsabil și pentru viitorul tău. Și sigur nu îți dorești să depinzi financiar de copilul tău odată ce ieși la pensie. Pentru te asigura de asta, poți alege între două planuri de investitii NN: Planul GenT pentru investiție și GenT pentru pensie, care combină protecția unei asigurări de viață cu randamentul obținut în urma investițiilor în fonduri mutuale.
👉 Descoperă fondurile de economii pentru copii și vezi ce beneficii îți pot aduce, dar și cum să faci cea mai bună alegere pentru cel mic.
Ce tipuri de investiții sunt potrivite pentru copii?
Când vine vorba despre ce investiții pentru copii poți face, opțiunile sunt variate și pot părea copleșitoare la prima vedere. Așa că hai să le luăm pe rând pe câteva dintre cele mai profitabile și să vedem care ar putea fi cele mai potrivite pentru viitorul micuțului tău.
Depozitele bancare – o alegere sigură asupra căreia ai control total
Practic, atunci când depui o anumită sumă într-un depozit bancar, banca îți oferă o anumită dobândă, în funcție de valoarea depusă și de termenul scadent pe care îl alegi pentru depozit. La finalul perioadei, pe lângă banii depuși, vei avea o sumă de bani în plus, venită din dobânda respectivă. Apoi, poți alege fie să retragi banii, fie să îi reinvestești pentru a obține un profit și mai mare în timp.
Depozitul Junior Centenar
Pe lângă deschiderea unui depozit bancar convențional, este important să cunoști detalii și despre depozitul Junior Centenar - un cont pentru copii deschis la trezorerie prin programul Junior Centenar. Ce trebuie să știi despre acesta este că este deschis pe numele copilului, automat, la unitățile Trezoreriei Statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinți, din partea reprezentantului legal al copilului sau a împuternicitului acestuia.
Centenar Junior funcționează la fel ca un depozit bancar convențional, adică, pentru banii depuși până la vârsta de 18 ani a copilului, primești o anumită dobândă care va crește suma depusă inițial. Dacă dorești o verificare cont Junior Centenar până atunci, trebuie să depui o cerere către Trezoreria Statului.
Investiții în fonduri mutuale
Ele îți permit să investești în diverse acțiuni și obligațiuni, fără să fie nevoie să te ocupi personal de toate detaliile. Practic, lași un grup de experți să facă treaba pentru tine, iar tu beneficiezi de creșterea pe termen lung a economiilor. Rezultatul? În timp, banii copilului tău pot crește frumos, oferindu-i un viitor mai sigur.
Imobiliarele - o investiție cu multiple beneficii
Deși necesită un capital inițial mai mare față de celelalte opțiuni și sunt mai puțin lichide, proprietățile imobiliare îți pot aduce mai multe avantaje. În primul rând, poți obține un venit lunar constant din chirie, pe care să îl reinvestești în una dintre opțiunile de mai sus sau pur și simplu să îl depui într-un cont de economii. Mai apoi, când cel mic va deveni adult, va putea folosi imobilul respectiv pentru a locui în el. Sună destul de bine, nu-i așa?
Investiții în titluri de stat
Cauți cele mai sigure investiții pentru copii și preferi să investești, chiar dacă randamentul obținut nu este la fel de mare ca în cazul investițiilor mai riscante? Atunci achiziția titlurilor de stat poate fi o idee bună pentru tine.
Acestea sunt considerate a fi cele mai sigure investiții, deoarece profitul este garantat de către stat și nici nu este impozitat. Practic, investiția aici înseamnă să achiziționezi titluri de stat, fie de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, fie prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A și să obții dobândă în funcție de maturitatea aleasă. Valoarea nominală a unui titlu este de 1 leu, maturitatea poate fi între 1 și 3 ani, iar achiziția titlurilor se poate face numai în anumite perioade ale anului.
👉Dacă vrei să-l înveți și pe cel mic să fie responsabil și să facă alegeri sigure în materie de finanțe, include-l în câteva activitati financiare potrivite pentru copii. Află care sunt acestea!
Care sunt cele mai bune investiții pentru copii, în funcție de profilul și scopul tău
Dacă dintre aceste exemple nu ești sigur care sunt cele mai bune investiții pentru copii, gândește-te la scopul pentru care investești și la profilul tău de investitor.
👉Află care este toleranta ta la risc si cum poti alege cele mai bune investitii!
Dacă vrei să investești pe termen lung pentru educație, poți alege să investești în câteva planuri de investiții pentru copii special concepute pentru ei.
Planul GenT pentru copii
Este planul financiar pentru copii cu extraopțiune de investiții. Cum funcționează? Începi o rutină de investiție, în funcție de suma pe care ți-o permiți.
O parte din primă merge către asigurarea de sănătate, a cărui beneficiar este copilul tău. Astfel, dacă se întâmplă ceva cu tine pe perioada contractului, cel mic va beneficia de indemnizație de deces. Cealaltă parte din primă, în cazul Planului GenT, este destinată programelor de investiții pe care le alegi chiar tu.
De ce să alegi planul de investiții GenT pentru copii? Privește planul financiar ca pe un cadou pentru un start bun în viață. Copilul va primi la împlinirea vârstei de 18 ani suma investită de tine și vă bucuraţi, în tot acest timp, de protecția unei asigurări de viață.
Descoperă mai multe detalii aici: Planul GenT pentru copii.
Investiții vs. economii pentru copii: care este diferența dintre ele
Acum că ai aflat tot ce trebuie să știi despre aceste investiții pentru copii, hai să vorbim puțin și despre economii pentru copii. Ambele opțiuni au avantajele lor, dar care e cea mai potrivită pentru tine și copilul tău?
Ei bine, în timp ce investițiile vin cu un potențial mare de câștig, dar totuși presupun asumarea unui anumit risc, economiile sunt mai sigure. Dar cum știi ce să alegi?
Gândește-te, în primul rând, la obiectivele tale. Dacă vrei să asiguri o sumă fixă pentru cheltuieli pe termen scurt, economiile sunt soluția ideală. Dacă, însă, visezi la un fond substanțial pentru facultate, pentru cumpărarea unei case sau pentru alte obiective mari pe termen lung, investițiile pentru copii sunt drumul pe care să mergi.
Partea bună este că acestea sunt complementare. Multe familii aleg să combine economiile cu diferite investiții pentru copii. Poți pune o parte din bani într-un cont de economii, pentru siguranță, și să investești cealaltă parte, pentru a profita de potențialul de creștere. În felul acesta, ai acces la bani în caz de nevoie, dar te bucuri și de șansa de a crește banii în timp.
Cum să încep să economisesc pentru copilul meu? Plan de economii pentru copii
La fel ca în cazul investițiilor pentru copii, și atunci când economisești trebuie să stabilești un obiectiv clar. Fie că e un obiectiv pe termen scurt sau lung, e important să știi exact pentru ce economisești. Acest lucru te va motiva și te va ajuta să-ți faci un plan concret.
👉Știai că 19% dintre românii care economisesc o fac pentru educația copiilor? Află ce alte obiceiuri financiare mai au romanii, dar și câteva trucuri pe care le poți pune în aplicare pentru a-ți crea o relație mai bună cu banii.
Creează un buget. Identifică toate veniturile și cheltuielile pe care le ai într-o lună și alocă un procent din diferența lor pentru economii. Chiar și alocația pusă deoparte lunar poate face o mare diferență în timp.
👉Pe lângă redirecționarea alocației către soluții de economisire, te mai poți folosi de ea pentru a-l învăța pe cel mic despre responsabilitatea față de bani. Descoperă cum poti sa incurajezi responsabilitatea financiara prin alocatie.
În cele din urmă, alege una dintre soluțiile pe care le ai la dispoziție. Cont curent sau cont de economii pentru copii? Cea mai populară soluție aici este contul de economii. Spre deosebire de contul curent, cel mai bun cont de economii pentru copii funcționează la fel ca un depozit pentru copii, în sensul că îți oferă o anumită dobândă pentru banii depuși, însă spre deosebire de acesta, un cont de economii este pe o perioadă nedeterminată de timp. Primești dobânda lunar, fără să setezi tu o dată scadentă la care să retragi banii.
👉 Un instrument financiar bazat pe un plan de economisire este și Planul Academica.Dacă planul GenT poate fi soluția atunci când îți dorești să investești, în cazul planului Academica, pe lângă protecția asigurării de viață, beneficiezi de un plan de economisire care te ajută să pui deoparte suma dorită într-un depozit. În ambele cazuri, cel mic va beneficia de banii acumulați în momentul în care va împlini 18 ani.
Planul Academica pentru copii
Este planul financiar pentru copii cu extra-opțiune de economisire.
Alte metode de economisire, care îți oferă și protecția unei asigurări de viață, sunt planurile Regal și Next de la NN. În timp ce planul Regal te ajută să pui bani deoparte pentru viitor și să asiguri protecția financiară a celor dragi, planul Next îți permite să economisești chiar și după ce contractul a ajuns la maturitate.
👉Descoperă mai multe detalii despre Planul Regal si Planul Next și completează formularul de contact pentru a lua legătura cu un specialist NN.
În concluzie, aceste investiții pentru copii nu sunt doar despre bani – sunt despre viitorul lui, despre siguranța și oportunitățile pe care vrei să i le oferi. Deși poate părea un drum lung și uneori complicat, nu uita că fiecare pas contează, oricât de mic ar fi. Cu puțină planificare și răbdare, poți asigura un viitor fără griji pentru copilul tău – iar asta e cel mai frumos cadou pe care i-l poți oferi.
Surse foto: Shutterstock, Shutterstock.