Cu Asigurarea de Viață de Grup le oferi angajaților tăi apreciere, siguranţă și protecție în cazul unui eveniment nefericit.
Completează formularul, iar un consultant NN te va suna rapid, ca să alegeți cea mai potrivită soluție!
Îţi oferim posibilitatea alegerii unui plan personalizat în funcţie de nevoile angajaţilor tăi şi de bugetul alocat.
Angajații tăi au acoperite atât evenimentele petrecute în țară, cât și cele din străinătate.
Poţi alege cu usurinţă acoperirile suplimentare de care ai nevoie, iar pe parcursul contractului poţi să schimbi membrii incluşi în asigurare.
Cu un contract flexibil, acoperire națională şi internațională, acoperiri suplimentare care se pot personaliza, angajații tăi vor şti că îți pasă şi că ei sunt importanți pentru business.
Planul standard este eficient din punct de vedere al costurilor, fiind gândit în special pentru firmele cu număr mic de angajați. Include indemnizații în caz de deces, invaliditate, spitalizări din orice cauză, convalescență, intervenții chirurgicale și multe altele.
Față de planul standard, în acest plan ai incluse nașterea cu o indemnizație de 100%, plus cheltuieli medicale.
Hai să vorbim despre asigurarea de viață pentru angajați
Completează formularul de contact și te sunăm cât ai clipi 😉
Pe lângă beneficiile pe care le primești în mod obișnuit de la asigurarea de viaţă, angajații tăi se pot bucura și de opțiuni extra, pentru a se simți și mai protejați.
Pentru a intra în Asigurarea de Viață de Grup, angajații trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții.
Este important să alegi planul adaptat nevoilor lor: fie pachetul de protecţie cu acoperire standard sau cel cu acoperire extinsă. Iar pentru asta este bine să discuți direct cu un consultant NN.
Acoperirea principală este reprezentată de deces (din accident sau orice cauză). Acoperă riscul de deces survenit pe parcursul valabilităţii contractului de asigurare.
Condiţii
16 - 64 ani.
Trebuie să fie apți de muncă, atât angajații cât şi persoanele incluse suplimentar în asigurare.
Niciunul dintre membrii grupului nu trebuie să fi fost în concediu medical pentru aceeași cauză pentru o perioadă mai mare de 30 de zile în ultimul an calendaristic.
Angajații şi persoanele incluse suplimentar în asigurare trebuie să aibă consult medical periodic.
Caracteristici
1 an, cu posibilitatea de reînnoire pe perioade similare de timp.
Beneficiari sunt chiar asiguraţii, cu excepția acoperirii de deces unde beneficiarii sunt desemnați de către persoanele asigurate. Pe parcursul anului contractual aceştia pot fi schimbaţi conform dorinţei persoanei asigurate.
An de an poți:
- adăuga sau scoate componente de protecție;
- adăuga beneficii noi;
- modifica sumele asigurate;
- modifica frecvența de plată.
Lunară, trimestrială, semestrială sau anuală.
Asigurarea de Viață de Grup e la câteva click-uri distanță, iar odată ce o faci, e mereu acolo, ca angajații tăi să simtă că ai grijă de ei.
Completează formularul, iar un consultant NN te va suna rapid, ca să alegeți cea mai potrivită soluție!
Pentru asta ți-am pregătit secțiunea de întrebări și răspunsuri.
Perfect. Aici ai toate documentele și formularele pentru Asigurări de Viață de Grup.
Pe lângă beneficiile pe care le primești în mod obișnuit de la asigurarea de viaţă, angajații tăi se pot bucura și de opțiuni extra, pentru a se simți și mai protejați.
Asigurarea de Viață de Grup e la câteva click-uri distanță, iar odată ce o faci, e mereu acolo, ca angajații tăi să simtă că ai grijă de ei.
Pe lângă beneficiile pe care le primești în mod obișnuit de la asigurarea de viaţă, angajații tăi se pot bucura și de opțiuni extra, pentru a se simți și mai protejați.
Asigurarea de Viață de Grup e la câteva click-uri distanță, iar odată ce o faci, e mereu acolo, ca angajații tăi să simtă că ai grijă de ei.
Ești unde trebuie, pentru că aici am selectat și răspuns la cele mai frecvente întrebări.
1 an, cu posibilitatea de reînnoire pe o perioadă similară de timp.
Beneficiar este chiar asiguratul, cu excepţia acoperirii de deces, unde beneficiarii sunt desemnaţi de către persoana asigurată.
Pe parcursul contractului pot fi adăugați sau retraşi membrii dintr-un plan de beneficii. La reînnoirea contractului pot fi efectuate modificări, cum ar fi:
- Adăugarea sau renunțarea la anumite componente de asigurare;
- Adăugarea de noi planuri de beneficii;
- Modificarea sumelor asigurate ori a frecvenţei de plată.
Plata se face de către contractantul asigurarii, prin transfer bancar, pe baza documentului de plată transmis în prealabil de asigurator, care conţine toate detaliile necesare pentru efectuarea plăţii.
Sunt acoperite evenimentele petrecute atât în ţară, cât şi în străinătate.
Asigurarea de Viață de Grup e la câteva click-uri distanță, iar odată ce o faci, e mereu acolo, ca angajații tăi să simtă că ai grijă de ei.
Completează formularul, iar un consultant NN te va suna rapid, ca să alegeți cea mai potrivită soluție!
Perfect. Aici ai toate documentele și formularele pentru Asigurarea de Viață de Grup.
Condiţii contractuale sau informații esențiale, aici găsești documente utile pentru Asigurarea de Viață de Grup.
Află tot ce vrei să ştii dacă eşti interesat de oferta noastră de planuri de protectie de Grup cu acoperire standard.
Află tot ce vrei să ştii dacă eşti interesat de oferta noastră de asigurări pentru protecţie de Grup cu acoperire extinsă.