Mergi la conţinutul principal
Blog Momente din viață Zero drumuri la doctor: ce este telemedicina și cum poți beneficia de ea

Zero drumuri la doctor: ce este telemedicina și cum poți beneficia de ea

de NN
9 minute 07 Feb 2025
Zero drumuri la doctor: ce este telemedicina și cum poți beneficia de ea

Telemedicina este un concept care, până nu de mult, suna ca desprins din filmele SF. Însă acum face parte din viețile noastre, așa că… de ce să nu profităm de asta? 

Daniel, un tată ocupat, s-a bucurat deja de beneficiile telemedicinei. A observat o erupție cutanată pe brațul fiului său, așa că a programat rapid o consultație video cu un dermatolog prin serviciul de telemedicină. Rezultatul? Un diagnostic concret și un plan de tratament, fără a fi nevoie să părăsească locuința.

Descoperă și tu, în continuare, mai multe despre ce este telemedicina și cum poți beneficia de ea.

Deci…ce este telemedicina?

Imaginează-ți cum, în loc să trebuiască să pleci până la doctor (să aștepți în sala de așteptare, să alergi de la un cabinet la altul și, poate, să-ți mai pierzi și timp cu drumurile), să poți să primești îngrijire medicală direct de acasă, pe telefon sau laptop. Sună bine, nu? Ei bine, fix asta face telemedicina: te ajută să ai acces la consultații medicale online, prin telefon sau video. 

Practic, îți aduci medicul acasă, fără să fie nevoie de un teleportator de tip Star Trek.

Cine poate beneficia de consultații medicale online?

Telemedicina nu este doar pentru cei ocupați. Este o soluție versatilă, care poate fi utilă pentru diverse categorii de pacienți:

  • Persoane cu mobilitate redusă – Cei care nu pot merge ușor la cabinetul medicului.
  • Pacienți din zone rurale – Cei care au acces la consultații doar călătorind distanțe mari.
  • Bolnavi cronici – Monitorizare periodică a stării de sănătate, fără vizite frecvente la clinică.
  • Părinți cu copii mici – Cei care preferă sfaturi medicale, fără a scoate copilul din casă.

👉 Dacă ai probleme de sănătate și te gândești la opțiuni de consultații online, îți recomandă să profiți și de beneficiile concediului medical. Află care sunt pașii necesari pentru a obține perioada aferentă, citind articolul despre acordarea concediului medical și explorează opțiunile disponibile.

Avantajele și dezavantajele telemedicinei: la ce să te aștepți

Accesibilitatea crescută la servicii medicale de sănătate este doar unul dintre avantajele telemedicine. Iată care sunt celelalte:

  • Economia de timp și bani – Nimeni nu vrea să petreacă jumătate de zi în trafic sau așteptând în sălile de consultație. Telemedicina elimină toate aceste „pierderi” și îți economisește timp și bani. Practic, ai un medic online gratuit.
  • Confortul – Nu trebuie să te îmbraci frumos sau să te stresezi cu deplasarea. Consultațiile pot avea loc chiar din pijamale sau de pe canapeaua ta preferată.
  • Monitorizarea eficientă – Pacienții cu afecțiuni cronice pot fi urmăriți constant de medici, fără să fie nevoie să meargă frecvent la clinică pentru fiecare control.
  • Reducerea riscului de infecții – Hai să recunoaștem, cine vrea să stea în sălile de așteptare pline de viruși și bacterii? Telemedicina reduce riscul de expunere, oferindu-ți îngrijire în siguranță de la distanță, pe o aplicație sau o platformă de consultații online.
  • Accesul la specialiști din alte orașe sau țări – Dacă ai nevoie de o a doua opinie, telemedicina îți permite să te consulți cu medici din orice colț al lumii, fără a fi nevoie să îți iei bilet de avion.

Totuși, ca orice serviciu inovativ, telemedicina are și câteva limitări:

  • Nu înlocuiește consultațiile fizice – Unele investigații necesită prezența fizică a pacientului (de exemplu, analize de sânge, ecografii sau intervenții), iar telemedicina nu poate face asta.
  • Necesită acces la tehnologie – Fără un dispozitiv compatibil sau o conexiune bună la internet, accesul la telemedicină poate fi o provocare pentru unii pacienți.
  • Limitări în diagnosticare – Unele simptome pot fi greu de diagnosticat doar prin intermediul unei consultații video sau telefonice. Un examen fizic direct poate fi necesar pentru o evaluare corectă.
  • Probleme legate de confidențialitate – Deși serviciile de telemedicină sunt securizate, întotdeauna este important ca datele tale personale și medicale să fie protejate, iar platformele să ofere niveluri adecvate de confidențialitate.

Cum poți beneficia de telemedicină prin intermediul NN? Cine este Telios Care

Telios Care este prima clinică medicală specializată în telemedicină din România, care aduce prin membrii fondatori peste 25 de ani de experiență din Statele Unite ale Americii în servicii de îngrijire medicală la distanță.  

De-a lungul anilor, Telios Care a lucrat pentru a face telemedicina mai accesibilă pentru beneficiari și pentru a oferi soluții digitale pentru specialiști din domeniul sănătății. Azi, serviciile sale medicale sunt disponibile pentru beneficiari din organizații mari și mici din domenii precum retail, IT, producție și transport.

Toți membrii echipei Telios Care împărtășesc aceeași viziune: o vizită la doctor mai ușoară, o vizită la doctor mai bună. Misiunea lor este să promoveze o nouă filozofie de sănătate, unde controlul asupra deciziilor de sănătate aparține fiecăruia dintre noi. 

👉Alege asigurarea medicala privata de sanatate NN și scapă de așteptările lungi la doctor, care te fac să te simți copleșit de sentimente, când tu ar trebui să te concentrezi cât mai repede pe prevenție și vindecare. Prin parteneriatul cu Telios Care, pe lângă protecție financiară, îți oferim acces nelimitat la îngrijire medicală de calitate, la doar un apel distanță.  Asta atât pentru tine, cât și pentru membrii familiei tale, chiar dacă aceștia nu sunt asigurați.

Iată câteva dintre beneficiile importante pe care le obții:

Ce beneficii obții, în calitate de client NN

  • Consultații nelimitate la 28 de specialități medicale;
  • Serviciu inclus în Asigurarea de Sănătate, fără costuri suplimentare;
  • Acces rapid, fără cozi și timpi de așteptare direct prin numărul de telefon 021 9464; 
  • Suport medical și tehnic 24/7;
  • Acces de oriunde, inclusiv din afara țării – oriunde în Uniunea Europeană.

Cum funcționează telemedicina și ce specialități sunt incluse

fetita cu stetoscop si ursulet de plus

Acum că ai aflat ce este telemedicina și ce avantaje și dezavantaje are, hai să-ți povestim mai multe despre cum funcționează și ce specialități include.

Pe scurt, poți beneficia de telemedicină în următoarele moduri:

  • Consultații telefonice – Ai nevoie de un sfat rapid? Sună medicul specialist și poți discuta cu el în câteva minute. Simplu, rapid, fără bătăi de cap!
  • Consultații online – Intră pe portal sau deschide aplicația mobilă și accesează consultații în 28 de specialități medicale și non-medicale, fără să-ți părăsești locuința.
  • Consultații video – Dacă ai nevoie de un control mai detaliat, video consultațiile prin Telios Care îți permit să interacționezi cu medicul printr-un sistem de videoconferință securizat. E ca și cum ai fi în cabinetul medicului, doar că mult mai comod!

La ce să te aștepți de la astfel de consultații? Ei bine, la următoarele:

  • Dosar medical personalizat – Poți încărca documente medicale, analize sau fotografii direct în dosarul tău medical, în totală siguranță. Practic, tot ce ai nevoie pentru o consultație completă se află la îndemâna ta!
  • Diagnostic și tratament – Primești recomandări precise și sfaturi cu privire la diagnostic și opțiuni de tratament, totul discutat cu un specialist care te ajută să-ți înțelegi mai bine afecțiunea.
  • Monitorizare continuă – După consultație, asistenții medicali îți pot face verificări telefonice, pentru a vedea cum te simți și pentru a te sprijini în continuare pe drumul către recuperare.
  • Recomandări și prescripții digitale – Medicamentele de care ai nevoie pot fi prescrise direct în contul tău, iar acestea sunt valabile în întreaga Uniune Europeană. Aproape ca și cum ai avea un „medic digital” care călătorește cu tine oriunde ai fi!

Acum, cel mai probabil te întrebi ce specialități poți accesa prin telemedicină. Ei bine, telemedicina oferită prin parteneriatul dintre NN și Telios Care include o gamă largă de specialități, atât medicale, cât și non-medicale. Iată câteva exemple care te-ar putea ajuta:

  • Medicină generală – Ai răcit, te simți obosit sau ai o mică problemă de sănătate? Medicii generaliști sunt gata să te ajute cu sfaturi pentru afecțiuni comune, precum răceli, gripe sau infecții.
  • Pediatrie – Copiii noștri sunt, fără îndoială, o sursă constantă de îngrijorare. Consultațiile pentru copii îți oferă sprijin pentru afecțiunile comune ale celor mici, de la răceli până la erupții cutanate.
  • Dermatologie – Dacă ai o problemă de piele, fie că e vorba de acnee, eczeme sau pur și simplu ai un semn pe piele care te îngrijorează, dermatologii sunt la doar un click distanță pentru a-ți oferi o evaluare rapidă.
  • Psihiatrie și psihologie – Starea ta mintală este la fel de importantă ca și sănătatea fizică. Găsește suport pentru stres, anxietate sau sesiuni de terapie cu specialiști în domeniu. 👉Îngrijirea stării tale mentale este esențială! Dacă vrei să afli mai multe detalii, citește și articolul Cand dispare anxietatea și află ce opțiuni de terapie și suport există pentru a gestiona stresul din viața ta.
  • Nutriție – Vrei să îți îmbunătățești dieta sau ai nevoie de sfaturi pentru un plan alimentar sănătos? Consultațiile de nutriție îți pot oferi îndrumări personalizate pentru un stil de viață echilibrat.
  • Ginecologie – Consultațiile pentru sănătatea feminină, monitorizarea sarcinii sau sfaturi pentru probleme ginecologice sunt acum accesibile rapid și sigur, fără a fi nevoie să ieși din casă.
  • Cardiologie – Pentru orice problemă legată de inima ta, medicii cardiologi sunt disponibili pentru a-ți oferi sfaturi și recomandări.
  • Endocrinologie – Ai probleme cu hormonii sau cu metabolismul? Telemedicina îți oferă acces rapid la endocrinologi care îți pot urmări starea și ajusta tratamentele necesare.
  • Reumatologie – Afecțiunile reumatice și autoimune sunt gestionabile, iar consultațiile online îți pot adresa întrebările legate de dureri articulare și alte simptome.
  • Ortopedie – Dacă ai o problemă musculo-scheletală sau te doare un genunchi sau un umăr, ortopedii te pot ajuta cu diagnosticul și tratamentele necesare, totul de la distanță.

Practic, ai acces la o echipă completă de profesioniști, care te pot ghida în călătoria ta spre o sănătate mai bună, fără să ieși din confortul casei tale.

În final, dacă ai ajuns până aici, cu siguranță nu mai ai niciun dubiu asupra a ce este telemedicina și ce avantaje are. Indiferent că vorbim despre consultații telefonice sau video, acest serviciu îți aduce îngrijirea de care ai nevoie la un click distanță. Economisești timp, reduci riscurile și ai acces rapid la un specialist, fără să mai stai la cozi sau să pierzi timpul pe drumuri. 


Surse foto: Shutterstock, Shutterstock.

Descarcă aplicația NN Direct

Cu NN Direct afli ce vrei să știi despre asigurarea sau pensia ta, așa că aici poți descărca aplicația direct pe telefonul tău.