Mergi la conţinutul principal
Blog Momente din viață 10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Tu cum ești?

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Tu cum ești?

Celebrată pe 10 octombrie la nivel internațional, Ziua Mondială a Sănătății Mintale ne reamintește cât de important este să avem grijă de echilibrul nostru emoțional și psihic. Până la urmă, la fel ca sănătatea fizică, și mintea noastră are nevoie de îngrijire.

de NN
10 minute 10 Oct 2024 Actualizat pe 11 Oct 2024
10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Tu cum ești?

Când ai luat ultima dată o pauză să te întrebi sincer cum te simți? Și când ai făcut ceva care te umple de bucurie, fără griji sau stres? Ziua Mondială a Sănătății Mintale ne amintește că este esențial să-ți acorzi momente de reflecție și să-ți asculți nevoile interioare. Poate fi prilejul perfect pentru a face toate aceste lucruri.

Celebrată pe 10 octombrie la nivel internațional, Ziua Mondială a Sănătății Mintale ne reamintește cât de important este să avem grijă de echilibrul nostru emoțional și psihic. Până la urmă, la fel ca sănătatea fizică, și mintea noastră are nevoie de îngrijire.

Istoricul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Cum a început totul: de la tabu, la conștientizare globală

Ziua Mondială a Sănătății Mintale este celebrată pentru prima dată în 1992, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Mondiale pentru Sănătate Mintală (WFMH). Scopul ei? Simplu și clar: să crească gradul de conștientizare despre problemele de sănătate mintală la nivel global și să combată stigmatul care încă înconjoară aceste afecțiuni.

Dar, cine susține concret această zi? Pe lângă OMS, sunt implicate multe alte organizații globale și locale și ONG-uri precum Mental Health Europe (MHE) sau GAMIAN Europe – fiecare dintre acestea încearcă să schimbe percepția publicului despre sănătatea psihică și să ofere sprijin celor care au nevoie.

Stigmatul sănătății mintale – de ce e important să discutăm despre acest subiect

De cele mai multe ori, problemele de sănătate mintală sunt văzute ca un semn de slăbiciune. Iar acest lucru îi face pe mulți care se află într-o situație sensibilă să creadă că „nu se străduiesc suficient” sau că „trebuie să fie mai puternici”. Nimic mai neadevărat.

Sănătatea mintală nu este doar despre a nu suferi de o afecțiune psihică. Este despre echilibrul emoțional al fiecăruia, despre capacitatea de a gestiona stresul zilnic, de a avea relații sănătoase și de a ne simți bine cu noi înșine. Însă, din păcate, mulți oameni evită să discute despre problemele psihice din teama de a nu fi judecați sau marginalizați.

Conform World Health Organization, 1 din 8 oameni la nivel global suferă de o afecțiune mintală, cum ar fi anxietatea sau depresia. În România, conform Institutului Național de Sănătate Publică, 3 din 100 de oameni suferă de tulburări mintale și de comportament.

În ciuda acestor cifre, importanța tratamentului și suportului adecvat tinde să fie minimizată pe motivul că astfel de afecțiuni ar putea fi depășite prin voință. Conform UNICEF, acesta este doar un mit. Afecțiunile mintale necesită ajutor specializat și o bună gestionare a situațiilor stresante pentru a fi minimizate. Iar discutând deschis despre sănătatea mintală, normalizăm căutarea ajutorului și îi încurajăm pe cei care suferă să nu se simtă singuri.

De ce sănătatea mintală contează mai mult decât crezi

fata care zambeste printre degete la camera

Atunci când ne simțim echilibrați emoțional și mintal, suntem capabili să ne gestionăm mai bine stresul, să luăm decizii informate și să menținem relații sănătoase. 

În schimb, atunci când sănătatea mintală este afectată, putem experimenta dificultăți în a ne concentra, în a ne îndeplini sarcinile zilnice sau chiar în a găsi bucurie în activitățile care altădată ne făceau plăcere. De ce? Pentru că afecțiunile mintale, precum depresia, anxietatea sau stresul cronic, pot avea un efect direct asupra corpului nostru. Conform World Health Organization, ele se pot manifesta fizic prin oboseală constantă, dureri de cap, probleme digestive sau tensiune musculară. De asemenea, pot influența calitatea somnului și pot scădea capacitatea de a ne bucura de lucrurile mici din viață.

Cum poți sărbători Ziua Mondială a Sănătății Mintale - 10 octombrie 

Cum menționam anterior, data de 10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătății Mintale, poate fi un bun reminder de a face lucruri simple, care ne ajută să ne simțim bine atât din punct de vedere emoțional, cât și mintal. Sunt multe acțiuni mici pe care le poți face pentru tine ziua aceasta pentru a-ți celebra bunăstarea:

  • Invită un prieten drag la o cafea  – O vorbă bună, o glumă și un strop de relaxare la o cafea delicioasă.
  • Desenează sau pictează ceva spontan – Lasă creativitatea să zburde și nu te gândi prea mult la rezultat!
  • Ascultă muzica ta preferată – Dansează în camera de zi sau pur și simplu lasă ritmul să te relaxeze.
  • Ascultă cu adevărat pe cineva – Oferă sprijin unui prieten, ascultă-l cu atenție și fără grabă.
  • Creează o listă de recunoștințe – Scrie 10 lucruri pentru care ești recunoscător azi. Vei observa cum îți schimbă starea de spirit!
  • Deconectează-te de la tehnologie pentru o zi sau câteva ore – Fără notificări, fără social media, doar tu și un moment de liniște.
  • Încearcă un podcast despre bunăstare – Află lucruri noi despre sănătatea mintală și cum poți avea grijă mai bine de tine.
  • Planifică o zi liberă doar pentru tine – Îți poți nota o viitoare zi liberă pentru a o dedica în întregime lucrurilor care îți aduc bucurie și pace.
  • Fă o baie relaxantă – Spumă, lumânări, muzică relaxantă. Un adevărat SPA acasă!

Cum ne putem proteja sănătatea mintală pe tot parcursul anului

Să vorbești despre sănătatea mintală și să te documentezi asupra modului în care influențează viața de zi cu zi este un prim pas, dar ce poți face concret pentru a-ți îmbunătăți sănătatea mintală? Ei bine, iată câteva sfaturi furnizate de National Institute of Mental Health:

Ai grijă de sănătatea ta generală și a celor dragi

Controalele regulate la medic, analizele periodice și o alimentație potrivită sunt câteva dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face astfel încât să ai grijă de sănătatea ta și a familiei tale. La urma urmei, sănătatea mintală este o parte esențială a bunăstării generale. Iar pentru o liniște sufletească și mai mare, poți să apelezi la o asigurare de sănătate.

👉O asigurare medicala privata de sanatate de la NN îți oferă protecție financiară în caz de boală sau accident. Mai mult decât atât, îți pune la dispoziție sute de spitale și clinici private de top, libertatea de a alege spitalul dorit, precum și telemedicină nelimitată. Astfel, când crezi că simți anumite simptome, nu trebuie să aștepți îngrijorat o programare la medic – cu NN beneficiezi de asistență medicală la distanță 24/7.

Ia-ți pauze regulate

Ai mult de lucru, dar mintea ta are nevoie de respiro? Nu neglija acest aspect. Pauzele mici, regulate, te pot ajuta să te concentrezi mai bine și să reduci stresul acumulat. Iar când vei ajunge acasă, vei avea dispoziția necesară de a petrece o seară relaxantă alături de cei dragi.

👉Nu neglija nici concediul de odihnă anual – este dreptul tău, ca angajat, și ar fi păcat să nu profiți de asta. Află cat este concediul de odihna anual si cum se plateste

Comunică 

Vorbește cu cineva atunci când simți că nu ești bine. Fie că e vorba de un prieten, un terapeut sau chiar un grup de suport, nu subestima puterea unei conversații deschise.

Construiește-ți, pas cu pas, un viitor financiar mai sigur

Stresul de a depinde de o singură sursă de venit este unul real, motiv pentru care poți începe chiar de azi să-ți construiești și alte surse de venit, pe lângă salariu. Astfel, în caz de orice, știi că veniturile tale îți pot asigura stilul de viață pe care ți-l dorești.

👉Descoperă 8 idei de investitii in 2024 și află cum să le alegi pe cele potrivite ție, în funcție de profilul de risc pe care îl ai. 

Ai grijă de hobbyurile tale

Găsește un hobby. Ai încercat să îți ocupi mintea cu ceva ce îți place? Pictura, cititul, gătitul – orice îți aduce bucurie poate fi un remediu perfect pentru stres.

Fii atent la calitatea somnului

Îmbunătățește-ți somnul. Evită expunerea la lumină albastră înainte de culcare și asigură-ți un mediu liniștit și confortabil. Somnul odihnitor este esențial pentru un psihic sănătos. 

Fă mișcare

Nu doar pentru corp, ci și pentru minte. O plimbare de 15 minute sau o sesiune de yoga te pot ajuta să-ți relaxezi corpul și mintea.

👉Află ce alte obiceiuri sanatoase poți să adopți pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții.

Pe lângă grija de propria sănătate mintală, poți face mai multe și pentru cei din jur. Și asta chiar fără efort și nu doar în Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Imaginează-ți: Cum ar fi să fii tu acea persoană deschisă la discuții despre problemele psihice? Să oferi sprijin și empatie celor apropiați? Simplul fapt că asculți pe cineva poate avea un impact imens.

Dacă te întrebi de unde să începi, află că nu ești singur și că ai alături câteva organizații naționale care au același scop: de a ajuta la creșterea nivelului de conștientizare asupra sănătății mintale și de a oferi sprijin celor care au nevoie. Și asta nu numai în Ziua Mondială a Sănătății Mintale. 

În România, există organizații care oferă sprijin, consiliere și resurse pentru sănătatea mintală, cum ar fi Asociația Mental Health for Romania, precum și diverse platforme de consiliere online. 

În concluzie, Ziua Mondială a Sănătății Mintale din 10 octombrie ar trebui să fie și pentru noi, românii, mai mult decât o simplă dată în calendar. Ar trebui să o tratăm ca pe un moment de reflecție și acțiune. Fie că învățăm să ne gestionăm mai bine stresul, să vorbim deschis despre problemele noastre sau să oferim sprijin celor dragi, fiecare pas contează. Așa că, în această zi (și nu numai) fă un mic gest pentru tine sau pentru cei din jur – până la urmă, sănătatea mintală este la fel de importantă ca orice alt aspect al vieții tale.


Surse foto: Shutterstock, Shutterstock.



 

Surse de informare:

Mental disorders (who.int) –  accessed on 30.09.2024;

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale – Institutul Național de Sănătate Publică (gov.ro)–  accessed on 30.09.2024;

Busted: 7 myths about mental health | UNICEF Parenting–  accessed on 30.09.2024;

Caring for Your Mental Health - National Institute of Mental Health (NIMH) (nih.gov)–  accessed on 30.09.2024;

Descarcă aplicația NN Direct

Cu NN Direct afli ce vrei să știi despre asigurarea sau pensia ta, așa că aici poți descărca aplicația direct pe telefonul tău.